Eu, persoana mea și cu mine

Cine sunt?
Sunt un suflet în vânt, sunt praful de stele, sunt stropii de ploaie ce se sparg de ciment.
Sunt  un orb care știe să vadă, un surd care știe să asculte, un mut care știe să vorbească. Sunt o lacrimă pe obraz, un vers dintr-un cântec preferat mereu fredonat, sunt misterul unei iubirii adolescentine, sunt nebunia unui adventurier, sunt inima frântă a  unei tinere părăsite.
Sunt poate numele pe care îl ai mereu tatuat pe vârful limbii și pe care îl scrii în toate colțurile caietelor tale, pe care i-l destăinui lunii și ea îl păstrează ca pe un secret în lumina ei albă. Sunt schița unei respirații, sunt coarda unei chitări vibrând de emoție...
Sunt cartea cu miros de cerneală proaspătă sau cea cu miros de hârtie veche. Sunt citatul pe care ți-l amintești mereu, sunt mesajul de la acel cineva pe care mereu îl recitești.
Sunt cineva, și sunt un nimeni.
Sunt ceva, și sunt nimic.
Sunt ultima piesă a puzzle-ului, și totuși sunt insignifiantă.
Sunt eu, sunt tu, sunt el, sunt ea...
Și la final, sunt doar un suflet încarcerat în cușca lui de coaste, în carcasa asta de oase și carne.
Sunt fata aia care citește retrasă în ultima bancă.
Sunt fata aia din prima bancă care se pricepe de minune la matematică.
Sunt fata aia care scrie. Fata aia care, atunci când are îndrăzneala să citească vreo compunere în ora de română, se înroșește din vârful degetelor de la picioare până în vârful firelor de păr, și vocea îi tremură și ochii îi devin sticloși de lacrimi.
Sunt umărul acela pe care e ușor uneori să plângi.
Sunt brațele calde care uneori te îmbrățișează.
Sunt fata care, alunecând în scaunul ei cât mai jos posibil, schițează aripi de înger la sfârșitul capitolului.
Sunt cea care nu se crede niciodată suficient de bună, niciodată cineva care merită.
Sunt cea care uneori trece neoservată și alteori vocea ei clară și voluminoasă te face să întorci privirea.
Sunt criticul aspru și fanul înrăit.
Și până la urmă, existența mea se reduce la un trup: la mâna stângă care desenează și scrie litere rotunde, sunt ochii miopi ce citesc până noaptea târziu, sunt picioarele lungi care se plimbă cu o viteză năucitoare, sunt gura niciodată pe deplin închisă, plină mereu de comentarii ranchiunoase sau sfaturi, sunt nasul ce adulmecă dulciurile ca un copoi de vânătoare, sunt urechile aproape mereu astupate de o pereche de căști.
Sunt eu. Dar Eu cine sunt?
Tu știi cine sunt eu? Dar tu? Tu știi cine ești?

Cine sunt?

Cine sunt? O întrebare pe care mi-o pun tot timpul, și de fiecare dată un nou răspuns apare.

 

Sunt marea, câteodată învolburată, alteori liniștită și senină, ce poate distruge totul și pe toată lumea din jurul său cu doar câteva mișcări.

Sunt nisipul, ce rămâne întotdeauna în același loc, lângă aceleași persoane, dar încerc tot timpul să depășesc greutățile ce îmi apar în cale.

Sunt picăturile de ploaie ce se risipesc pe geamuri și umbrele. Și eu pot fi distrusă doar de o singură cădere, o singură clipă tumultoasă în viața mea.

Sunt o adolescentă cu suflet de copil, senin și însorit mai tot timpul, jucăuș și iubitor, dar cu grijile unui adult în devenire.

Sunt o scriitoare amatoare, subordonată frumosului și propriei mele minți și inimi. Sunt un personaj în propria mea carte, cu ochi albaștri și păr roșcat sau blondă și cu pistrui, dar cu suflet propriu, indiferent de înfățișare. Sunt cititoarea propriei vieți, un spectator incapabil să schimbe scenariul sau să sară peste anumite scene, o voce mută ce nu izbutește să răsune în mulțimea de personaje ce leviteaza în jurul meu.

Sunt un pui de pasăre, ce nu poate să crească și să zboare fără ajutor, fără să fie învățat de cineva care, la rândul lui, a avut nevoie de ghidare și înțelegere pentru a putea zbura printre cei mai înalți și mai mari nori din viața lui.

Sunt un fir de iarbă ce uneori este călcat în picioare de toată lumea, iar alteori este îngrijit precum o floare prețioasă în grădina unui castel.

Sunt o ființă liberă, și totuși captivă propriei minți și inimi, înlănțuită ca o bestie de cei din jur și forțată să-mi ascund durerea și suferința în peștera în care sunt ținută.

Sunt o larvă ce încet - încet începe să se transforme, urmând ca la final să ajung să fiu un fluture cu aripi viu colorate, cu o nouă perspectivă asupra lumii, dar prinsă și blocată într-un borcan de sticlă al cărui capac nu voi reuși niciodată să-l deschid, oricât de mult aș încerca.

Sunt o adolescentă în plină dezvoltare, care încearcă să își descopere toate formele ascunse în interiorul ei, toate sentimentele trăite și tot ce e nou și necunoscut pe lumea aceasta. Sunt Eu, cea dintotdeauna, dar cu un suflet în curs de formare. Întotdeauna voi fi Eu, deși au fost și vor mai fi momente în care nu mă recunosc absolut deloc. Întotdeauna voi fi Eu, o copertă banală ce ascunde un suflet tumultos și o inimă ce poate fi ușor crăpată. Sunt Eu, cea de ieri, de azi și de mâine, și totuși atât de diferită.

- Alee