Eu, persoana mea și cu mine

Cine sunt?
Sunt un suflet în vânt, sunt praful de stele, sunt stropii de ploaie ce se sparg de ciment.
Sunt  un orb care știe să vadă, un surd care știe să asculte, un mut care știe să vorbească. Sunt o lacrimă pe obraz, un vers dintr-un cântec preferat mereu fredonat, sunt misterul unei iubirii adolescentine, sunt nebunia unui adventurier, sunt inima frântă a  unei tinere părăsite.
Sunt poate numele pe care îl ai mereu tatuat pe vârful limbii și pe care îl scrii în toate colțurile caietelor tale, pe care i-l destăinui lunii și ea îl păstrează ca pe un secret în lumina ei albă. Sunt schița unei respirații, sunt coarda unei chitări vibrând de emoție...
Sunt cartea cu miros de cerneală proaspătă sau cea cu miros de hârtie veche. Sunt citatul pe care ți-l amintești mereu, sunt mesajul de la acel cineva pe care mereu îl recitești.
Sunt cineva, și sunt un nimeni.
Sunt ceva, și sunt nimic.
Sunt ultima piesă a puzzle-ului, și totuși sunt insignifiantă.
Sunt eu, sunt tu, sunt el, sunt ea...
Și la final, sunt doar un suflet încarcerat în cușca lui de coaste, în carcasa asta de oase și carne.
Sunt fata aia care citește retrasă în ultima bancă.
Sunt fata aia din prima bancă care se pricepe de minune la matematică.
Sunt fata aia care scrie. Fata aia care, atunci când are îndrăzneala să citească vreo compunere în ora de română, se înroșește din vârful degetelor de la picioare până în vârful firelor de păr, și vocea îi tremură și ochii îi devin sticloși de lacrimi.
Sunt umărul acela pe care e ușor uneori să plângi.
Sunt brațele calde care uneori te îmbrățișează.
Sunt fata care, alunecând în scaunul ei cât mai jos posibil, schițează aripi de înger la sfârșitul capitolului.
Sunt cea care nu se crede niciodată suficient de bună, niciodată cineva care merită.
Sunt cea care uneori trece neoservată și alteori vocea ei clară și voluminoasă te face să întorci privirea.
Sunt criticul aspru și fanul înrăit.
Și până la urmă, existența mea se reduce la un trup: la mâna stângă care desenează și scrie litere rotunde, sunt ochii miopi ce citesc până noaptea târziu, sunt picioarele lungi care se plimbă cu o viteză năucitoare, sunt gura niciodată pe deplin închisă, plină mereu de comentarii ranchiunoase sau sfaturi, sunt nasul ce adulmecă dulciurile ca un copoi de vânătoare, sunt urechile aproape mereu astupate de o pereche de căști.
Sunt eu. Dar Eu cine sunt?
Tu știi cine sunt eu? Dar tu? Tu știi cine ești?